Antrenorul echipei FC Vaslui, Cristi Dulca, a declarat după înfrângerea echipei sale, din deplasare, pe terenul formației Rapid, scor 2-3, în etapa a VI-a a Ligii I, că gruparea sa merita cel puțin un punct în jocul respectiv.
„A fost un meci nebun în care am avut o șansă mare de a câștiga. Sunt dezamăgit că, după ce am condus cu 1-0 și 2-1, am pierdut. Meritam cel puțin un punct în Giulești. Era important să câștigăm azi, sunt dezamăgit că am luat goluri din faze fixe. La faza eliminării lui Bălace a fost fault în atac. S-au dat multe faulturi care nu au fost, dar nu vreau să comentez arbitrajul”, a spus Dulca.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER